inimă ţi-aş spune, suflet/chemare,
împlinire, ritmul inspirator al viorilor
universul trepidând de lumină, viaţă,
dragostea mea eternă/speranţa, timpul
drumul, bucuria, cuvântul/tăcerea
orchestră pe vârf de munte, valurile tremurătoare
ale depărtărilor, cerul la o palmă de noi
nemărginirea spaţiilor ce ne spun împreună/
o eternitate dorindu-te, rugăciune
în înconjur de pietre
timp frunzelor şi rădăcinilor
din care alte forme va aşeza întâmplarea,
dimineţi intercalate între seri, dorinţa de a fi,
entropia şi moartea care desfac, o lume perceptibilă şi enigmă
naşterea întâiului din el, mulţimea autoconţinându-se,
ochiul căutând înţelesul neînţelesului,
călătorul care merge alături în alt spaţiu
întrebările despre cel care-şi scrie plânsul singur
şi despre cel care fericit râde
cărţile care ne aduc lumi uitate aproape
groparul adormit lângă piatra crucii
cianoticele mâini ale răniţilor în războaiele urii
strângând pământul, pacea în sufletele tuturor
muţenia când nimic şi nimeni nu ne dă dreptul
să tulburăm viaţa, noi, îndrăgostiţii şi neîndrăgostiţii,
norocoşii şi nenorocoşii, copii şi titani umblând prin ani
orbi de speranţă sau necuraj îndemnându-ne viaţa
spre neviaţă, visul pretutindeni, strigătul de dor
şi uneori nimeni să ne audă, noi
plămădiţii în dragoste/nedragoste şi viaţă/moarte
căutând în bătăile inimii
să auzim ce e dincolo
«verbis designare» – désigner le mot
je t’appellerais cœur, âme/ appel
accomplissement, le rythme inspirant des violons
l’univers trépidant de lumière, vie
mon éternel amour/ mon espoir, le temps
le chemin, la joie, la parole/ le silence
orchestre au sommet de la montagne, vallées frémissantes
des départs, les cieux à portée de nos mains
l’immensité des espaces qui nous parlent ensemble/
te désirant toute une éternité, prière
dans le détour des pierres
temps des feuilles et des racines
d’où va surgir l’histoire sous d’autres formes
matinées intercalées entre les soirées, envie d’être
entropie et mort qui s’effilochent, un monde perceptible et une énigme
naissance du tout premier, la multitude s’auto-contenant,
l’œil scrutant le sens du non sens
le voyageur qui marche côte à côte dans un autre espace
les interrogations sur celui qui écrit sa plainte, solitaire
et sur celui qui rit de bonheur
les livres qui nous apportent des mondes presque oubliés
le fossoyeur endormi contre la pierre de la croix
les mains cyanotiques des blessés dans les guerres haineuses
recueillant la terre, paix dans nos âmes à tous
le mutisme quand plus rien ni personne ne nous donne le droit
de bouleverser la vie, nous, les amoureux et les non-amoureux
chanceux et malchanceux, enfants et titans cheminant à travers les ans
aveuglés par l’espérance ou le manque de courage poussant notre vie
vers la non-vie, partout le rêve, le cri de souffrance nostalgique
et parfois personne ne nous entend, nous
façonnés dans un levain d’amour/ de non-amour et de vie/ de mort
cherchant dans les batailles du cœur
à entendre ce qui est au-delà.
(Traduction: Nicole Pottier)
