Pactul eşecului

Gânduri,
Şi cerul se răscoală aproape
De prăpastie,
Nimeni nu-şi acceptă sfârşitul
De smoală topită
Şi eu pe pragul disperării...
Cu încetineală
Încheind acel pact de supravieţuire
Trăgând diferite lacăte după mine,
Murmurând recomandările
Solstiţiului.
Şi încă o silabă de adormire
a simţurilor
"eu am avut destulă răbdare
cu tine", îmi spun.
acum stai singur mâncându-ţi unghiile
(viciu de familie)
şi cauta-mă în ochiul amintirii.
Lună rouă şi îngemănare
Piciorul îmi alunecă în nisipul
pe care-i sădită iarba,
tresar, nimic nu-i ce aştepţi
înăuntru unei supravieţuiri-
am văzut spaima cu ochii mei
avea ochii mari deschişi
şi un surâs în colţul gurii.
pe asfalt urme de sânge omenesc.
autobuzul explodat
scheletul de sub cerul smoală topită...
Ca de obicei nu
ne crede nimeni,
nu te vede nimeni
când izbucneşte-n mine
frica,
rămân a nimănui
mă plimb în cerc,
piaţa din mijloc
nu are fântînă arteziană,
e o bucată de verde
sădită artificial
care creşte, şi eu cresc
artificial şi mă nasc în fiecare zi,
mai înflorită,
mai artificială, mai tăcută, mai uluită
de ce mi se întâmplă
doar o poveste
din oraşul cu Ziduri de Sprijin,
din rana dezrădăcinării
dincolo de mentalitatea asiatică,
în două anotimpuri
strigăte-n deşert
şi un catarg de care mă ţin
de la vaporul meu alb-albastru
doar un steag
Levana Levana
numele meu în ebraică
nu-l murmură nimeni aici...
fâlfâie steagul în care mă învălui
de o bucată de vreme
un cer insipid.
Doar fetele mele au prins trenul
Speranţei,
Mă împac cu mine!!!
Îmi aduc aminte de pactul eşecului
Cei de Dincolo mă recunosc !

Le pacte de l’échec

Des pensées
et le ciel se bouleverse presque
à côté de l’abîme,
personne n’accepte sa fin
de goudron fondu
je suis au seuil du désespoir...
lentement
je referme ce pacte de subsistance
tirant les différents verrous sur moi,
murmurant les recommandations
du solstice
encore une syllabe pour endormir
mes sens
„j’ai eu suffisamment de patience
avec toi”, me dis-je
tu restes seule maintenant à te ronger les ongles
(vice de famille)
et dans mes yeux tu cherches des souvenirs
Mois rouge et gémissant
Mon pied glisse sur le sable
où l’herbe est plantée je tressaille,
je n’attends rien
dans cette survie
j’ai vu l’effroi de mes propres yeux
il avait les yeux grand ouverts
et un sourire aux coin des lèvres.
Sur l’asphalte des traces de sang humain
l’autobus explosé
le squelette sous le ciel goudron fondu...
Comme d’habitude
personne ne le croit
personne ne le voit
quand se déclenche en moi
la peur
Je ne suis à personne
je tourne en rond
la place du milieu
n'a pas de puit artésien,
Ce n'est qu' un morceau de verdure
Planté artificiellement
Qui grandit et moi je grandis
artificiellement et je nais chaque jour,
plus éclose,
plus artificielle, plus silencieuse, plus ébahie
par ce qui m’arrive
ce n’est qu’une histoire
de la ville au Mur des Lamentations
de la blessure du déracinement
au-delà de la mentalité asiatique,
en deux saisons
des cris dans le désert
et un mât où je me tiens
sur mon navire blanc-bleuté
un seul étendard
Levana, Levana ...
mon nom en hébreu
personne ne le murmure ici ...
flotte l’étendard dans lequel je me drape
d’un morceau de temps
un ciel insipide
Seules mes filles ont attrapé le train
de l’espoir
je me réconcilie avec moi-même !!!
je me souviens du pacte de l’échec
ceux de l’Au-delà me reconnaissent !

(Traduction: Nicole Pottier)

Bianca Marcovici

Lumini diafane
Editura "Haifa" 2006.